Robotul care patrulează prin parcurile din Singapore, pentru a implementa distanţarea socială (VIDEO)
Din cauza lipsei de personal necesar pentru a asigura punerea în practică de către cetăţeni a regulilor de distanţare socială, guvernul din Singapore a apelat la roboţi care patrulează parcurile în acest scop, scrie adevarul.ro.
Spot este probabil cel mai popular robot creat vreodată de cei de la Boston Dynamics, iar în ultima perioadă a fost adoptat chiar şi în industria medicală, fiind folosit pe post de ”înlocuitor” fizic al medicului, în timpul examinării pacienţilor, pentru a-i putea trata pe cei suspecţi de infectarea cu noul coronavirus de la distanţă.
În Singapore însă, autorităţile locale au găsit o altă metodă de a utiliza robotul patruped: în afara orelor aglomerate, acesta patrulează o zonă a parcului Bishan-Ang Mo, pentru a le reaminti celor prezenţi să menţină distanţarea socială. Mai mult, Spot are şi o cameră video ataşată, care permite autorităţilor să monitorizeze zona şi chiar să numere oamenii prezenţi la nevoie.
Conform guvernului din Singapore, camerele nu sunt dotate cu recunoaştere facială, iar datele personale ale celor văzuţi nu pot fi colectate. Spot poate fi controlat de la distanţă, astfel că nu este nevoie de plasarea unei persoane în plus în zona parcului, însă robotul este deja recunoscut pentru capacităţile sale de a detecta şi evita potenţiale obstacole, arată SlashGear.
În plus, deoarece nu dispune de roţi, poate naviga mai uşor terenul accidentat.
Dacă experimentul (care durează două săptămâni) este un succes, autorităţile vor folosi şi alte unităţi Spot în parcurile ţării, chiar şi în timpul orelor de vârf. Principala temere este că robotul ar putea deveni o atracţie, iar oamenii vor veni să îl vadă, făcând astfel ca principalul său scop să nu poată fi îndeplinit.