Roger Federer a câştigat Indian Wells
Numărul trei mondial, Roger Federer a câştigat cel de-al doilea turneu ATP consecutiv în noul sezon. După ce a triumfat în finala de la Dubai, elveţianul s-a impus şi la Indian Wells, trecând de revelaţia turneului, americanul John Isner, scor 7-6, 6-3. Federer a devenit astfel primul jucător din istorie care câştigă competiţia de patru ori.
"Am câştigat şase din ultimele opt competiţii la care am participat. Nu-mi vine să cred, mă simt incredibil", a spus câştigătorul.
În semifinale, Federer l-a eliminat pe spaniolul Rafael Nadal, iar Isner a trecut suprinzător de liderul mondial, Novak Djokovic.
Federer este singurul tenismen care deţine patru titluri la Indian Wells, după cele câştigate în anii 2004, 2005 şi 2006. Victoria din acest an i-a adus elveţianului 1.000 de puncte ATP şi un milion de dolari. În timp ce Isner a urcat pentru prima dată în cariera de profesionist în TOP 10 tenismeni ai lumii şi şi-a umplut conturile cu 500 de mii de dolari.