Roger Federer, optimist înaintea startului primului turneu din 2015
Roger Federer este optimist înaintea startului noului sezon. Elveţianul a declarat că în acest an va participa la mai puţine competiţii decât deobicei, dar chiar şi aşa el speră să le poate ţine piept adversarilor. Federer va începe anul 2015 cu un duel împotriva lui John Millman, la Brisbane.
Roger Federer a luat o pauză de la antrenamente în Australia şi a mers în Tangalooma, care a fost considerată cândva staţiune vânătoarea de balene. Acolo, tenismanul elveţian a avut şansă să hrănească delfini sălbatici.
"Cred că anul începe într-un mod cu totul special, eu având posibilitatea să hrănesc delfinii. Interacţiunea cu animalele este de fiecare dată plăcută şi copiilor mei le place mult. Este ceva diferit şi sper ca aceşti delfini să-mi aducă noroc în acest an", a declarat Federer.
Roger Federer va juca primul meci din acest an împotriva lui John Millman, australianul care în prezent ocupă locul 153 în ierarhia mondială de tenis.
Federer a revenit astfel la Brisbane, după ce anul trecut a pierdut finala în faţa vedetei locale, Lleyton Hewitt.
Ultimul turneu mare câştigat de Federer este cel de la Wimbledon din anul 2012. Dar numărul doi mondial spune că este dornic să-şi mărească numărul titlurilor de Mare Şlem în acest an.
"Nu cred că voi juca foarte multe turnee în acest an, astfel voi fi nevoit să câştig şi mai multe meciuri. Cel mai probabil voi juca la mai puţine competiţii, câteva aici, câteva acolo", a spus acesta.
Federer a venit în Asutralia însoţit de toată familia sa, soţia Mirka, băieţii gemeni Leo și Lenny și fetele gemene Myla și Charlene.