Roger Federer şi-a asigurat un loc la Turneul Campionilor
Roger Federer mai avea nevoie de o victorie pentru a-şi asigura un loc la ultimul turneu, care va încheia stagiunea 2013 în tenisul masculin, dar a ratat această şansă în finala turneului de la Basel, pierdută în faţa lui Juan Martin del Potro. A reuşit însă să obţină calficarea în turul doi la Mastersul de la Paris, după ce s-a impus în faţa sud-africanului Kevin Anderson, cu un dublu 6-4.
"Cred că este pentru 12-a oară când mă calific la Turneul Campionilor, şase dintre care am reuşit să le câştig. Probabil acolo este una dintre cele mai bune suprafeţe de joc", a declarat tenismenul Roger Federer.
Federer va juca în următorul act cu neamţul Philipp Kohlschreiber, în timp ce Rafael Nadal îl va întâlni pe polonezul Jerzy Janowicz. Liderul mondial l-a învins pe conaţionalul său Marcel Granollers în runda a doua a competiţiei pariziene, în minim de seturi, scor 7-5, 7-5.
Într-un alt meci din aceeaşi fază a competiţiei, canadianul Milos Raonic l-a eliminat pe olandezul Robin Haase, scor 6-3, 6-4, iar următorul adversar al acestuia va fi cehul Tomas Berdych, cap de serie numărul 6.