"ROGOB", decorată cu Premiul Mare "Mercuriul de Aur" şi o diplomă de onoare la categoria "Produse Alimentare"
La 31 ianuarie 2013, în cadrul ceremoniei oficiale de premiere, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie, în colaborare cu Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală, au fost desemnaţi câştigătorii ediţiei jubiliare a concursului „Marca Comercială a Anului 2012”.
În cadrul acestui concurs naţional, marca comercială F.P.C “ROGOB” S.R.L. a fost decorată cu Premiul Mare “Mercuriul de Aur” şi o diplomă de onoare la categoria „Produse Alimentare”, nominația „Favoritul Anului”.
Această distincţie reprezintă aprecierea consumatorilor la produsele din carne si mezeluri pe piața autohtonă cît și gradul de promovare a imaginii mărcii timp de un an de activitate în segmental dat.
F.P.C “ROGOB” S.R.L. în continuare v-a demonstra adevărata calitate a produselor sale și v-a bucura consumatorii săi cu produse noi și cu o deservire grațioasă în magazinele specializate.
F.P.C “ROGOB” S.R.L. a fost premiată, în decurs de 4 ani, cu cele mai înalte distincţii la categoria „Produse Alimentare”, drept dovadă a calităţii produselor oferite, precum şi devotamentul profund al întregii echipe față de companie.
Combinatul de carne si mezeluri F.P.C “ROGOB” S.R.L este o întreprindere modernă și dinamică fondată în anul 1997, fiind unul dintre cei mai mari producători și furnizori de produse din carne și mezeluri din Republica Moldova. Actualmente întreprinderea se află în primele 5 companii autohtone după volumul de desfacere a producției sale.
P.