Roma extinde interdicţia pentru circulaţia maşinilor diesel
Foto: The Drive
canal tv
Primăria din Roma a anunţat luni o interdicţie temporară de circulaţie pentru mașinile cu motoare diesel, din cauza poluării, potrivit Agerpres.
Circulaţia vehiculelor diesel era deja restricţionată în capitala Italiei, lunea şi duminica, însă doar pentru autovehiculele vechi, neconforme cu standardele actuale de poluare din Uniunea Europeană (UE).
Noua restricţie va intra în vigoare de marţi, în intervalele orare 07.30-10.30 şi 16.30-20.30.
Edilul Romei, Virginia Raggi, a luat decizia după ce nivelul particulelor (PM10) în atmosferă a depăşit nivelul critic în mai multe locuri din oraş.
Interdicţia nu se aplică autobuzelor, taxiurilor şi altor mijloace de transport pentru servicii publice, informează Agerpres.