România bate un record nedorit. Este pe prima poziţie în Uniunea Europeană la capitolul mită
România mai bate un record nedorit. Este pe prima poziţie în Uniunea Europeană la capitolul mită. Un raport al Transparency International arată că o treime din familiile românilor au fost nevoite să dea bani, pe sub mână, pentru accesul la servicii publice, scrie antena3.ro.
În clasamentul dării de mită pentru accesul la servicii publice, ţara vecină ocupă primul loc. Raportul arată că una din trei familii a dat mită pentru a avea partea de astfel de servicii. România este urmată de Lituania, cu 24 la sută, şi Ungaria cu 22 la sută.
La polul opus, sunt ţări ca Marea Britanie, Suedia sau Olanda, unde fenomenul mitei este practic inexistent, potrivit raportului.
Studiul a evaluat şi opinia cetăţenilor despre amploarea corupţiei. Aici România nu stă chiar atât de rău: corupţia este o problemă gravă pentru 49 la sută din români, dar în alte ţări ale Uniunii procentele sunt şi mai mari, până la 66 la sută în Spania şi 51 la sută în Portugalia.
Raportul mai arată că mai mult de jumătate din locuitorii ţărilor studiate sunt nemulţumiţi de modul în care guvernele luptă împotriva corupţiei. Poate surprinzător, în România procentul este destul de mic faţă de alte ţări din Uniunea Europeană: 43 la sută. Aceasta în timp ce în Spania, 80 la sută din populaţie critică politica guvernului în acest domeniu, iar în Slovenia, 77%.
Raportul Transparency International evaluează 42 de ţări din Europa şi fostele ţări sovietice din Asia Centrală. În total, au fost consultate aproape 60.000 de persoane
- Poliţiştii din Moldova acceptă mita tot mai rar? Ce spun specialiştii și oamenii simpli
- Experţii şi autorităţile au evaluat proporţiile corupţiei. Rezultatele sunt IMPRESIONANTE
- CIFRĂ INCREDIBILĂ! Moldovenii au dat în anul 2015 mită de peste un MILIARD de lei
- Moldovenii au bani... pentru mită! Clasamentul domeniilor în care au fost date cele mai mari șpăgi
- HARTĂ INTERACTIVĂ. Ce loc ocupă Moldova într-un top privind indicele de percepție a corupției
- Un șofer a încercat să dea mită unui polițist, însă curând a regretat amarnic decizia. Ce a urmat