România: Cod Galben de polei la Bucureşti și în 12 județe
FOTO: inin.ro
Administrația Națională de Meteorologie din România a emis miercuri dimineață atenționări nowcasting Cod Galben de polei pentru București și 12 județe, valabile în următoarele ore, notează Agerpres.
Potrivit meteorologilor, în Capitala României și în județele Buzău (zona de câmpie), Brăila, Ilfov, Ialomița, Teleorman, Prahova (zona de câmpie), Argeș (zona de câmpie), Dâmbovița (zona de câmpie), Giurgiu și Călărași, se va semnala polei până la ora 9:00.
De asemenea, polei se va semnala și în județele Vaslui și Galați, până la ora 10:00.
Atenționările de fenomene meteo imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, precizează ANM.