România este gata să ofere o nouă asistență financiară nerambursabilă Republicii Moldova
România este gata să ofere asistență financiară nerambursabilă Republicii Moldova. În acest sens, autorităţile de la Bucureşti sunt pregătite să negocieze un nou acord, care să îl înlocuiască pe cel vechi, în valoare de 100 de milioane de euro, expirat la sfârşitul lunii martie. Declarația a fost făcută de ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, după întrevederea cu preşedintele Maia Sandu. Aurescu a menționat că, după învestirea unui nou Guvern la Chişinău, România și Moldova își vor consolida cooperarea în mai multe domenii.
"România este pregătită pentru o accelerare a realizării a tuturor acestor proiecte şi o multiplicare a acestor proiecte. Astăzi am discutat despre convenirea unui nou program de asistenţa nerambursabilă care să îndeplinească funcţiile acordului privind asistenţa nerambursabilă de 100 de milioane de euro, semnat în 2010 şi ieşit din vigoare, din păcate, în martie acestui an", a spus Aurescu.
"Am discutat despre programele pe care am iniţiat anterior, programe care ţin de dezvoltarea economică, programe care ţin de dezvoltarea infrastructurii, de rezolvarea problemelor de mediu, probleme sociale, I-am mulţumit cu aceasta ocazie domnului ministru pentru sprijinul semnificativ pe care l-a primit Republica Moldova de-a lungul timpului din partea României", a declarat Maia Sandu.
Acordul de finanțare nerambursabilă în valoare de 100 milioane euro, semnat în 27 aprilie 2010, a expirat anul acesta la sfârşitul lunii martie. Atunci, Ambasada României la Chișinău a declarat că acordul nu a putut fi prelungit din cauza răspunsului tardiv al autorităţilor moldoveneşti. De cealaltă parte, Guvernul de la Chişinău a reclamat că autorităţile române au schimbat textul ultimului protocol şi au inclus în document condiţionalităţi politice. Până acum, Moldova a valorificat doar aproximativ 40 de milioane de euro din cele 100 disponibile. Timp de un deceniu, România a susținut financiar mai multe proiecte de anvergură, printre care modernizarea a 1000 de instituții școlare şi construcția gazoductului Iași-Chișinău.