România nu va participa în 2024 la Eurovision. Vezi care e motivul
România nu va participa în 2024 la Eurovision. Uniunea Europeană de Radio-Televiziune a anunțat lista completă a statelor care participă la concursul de anul viitor, iar ţara vecină nu se numără printre reprezentanți, scrie Subiectul Zilei.ro.
Potrivit sursei citate, România, nu participă din cauza că nu a plătit taxa de participare. Anul acesta taxa a fost 180 de mii de euro. Totodată, oficiali români au anunţat că încă se poartă negocieri.
De menţionat că Suedia va găzdui cea de-a 68-a ediție a Eurovision în luna mai a anului viitor.
Organizatorii Eurovision au anunţat că ediţia din 2024 a concursului internaţional va avea loc în oraşul suedez Malmö, pe 11 mai. Cele două semifinale vor avea loc pe 7 şi 9 mai.
Amintim că reprezentanta Suediei, Loreen, a câștigat cu piesa „Tattoo”, marea finală a celei de-a 67-a ediții a concursului Eurovision Song Contest, ce s-a desfășurat sâmbătă, 13 mai, la Liverpool, Marea Britanie.
Artista suedeză a mai câștigat în 2012 concursul, cu piesa „Euphoria", ce s-a desfășurat atunci la Baku (Azerbaidjan).
Pasha Parfeni, cu piesa „Soarele și luna”, care a reprezentat Republica Moldova la Eurovision, Pasha Parfeni, s-a clasat pe locul 18 din totalul de 26 de participanți.
Citeşte şi: Marea finală a Eurovision 2023. Numărul sub care va evolua pe scenă Pasha Parfeni