România: Pedepsele privind violenţa împotriva animalelor ar putea fi reduse
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor din România a dezbătut, marţi, proiectul de lege privind combaterea violenţei împotriva animalelor, reducând pedepsele aplicabile pentru uciderea fără drept sau maltratarea unui animal, de la 2-7 ani, la 1-3 ani, însă, în forma agravantă, infracţiunea poate duce la închisoare de până la 7 ani, notează antena3.ro.
Instanţa va putea decide o interdicţie complementară de a mai deţine animale pentru 5-10 ani.
Proiectul prevede circumstanţe agravante în cazul în care animalul se afla în posesia unei persoane responsabile cu îngrijirea, protecţia şi bunăstarea animalelor, a unei persoane responsabile cu dresajul animalelor, cu tratarea medicală sau dacă fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane.
În acest caz, pedeapsa se majorează, făptuitorii fiind pasibili de închisoare de la 2 la 7 ani. În forma Senatului, această pedeapsă era de 3-10 ani.
Legea majorează şi sancţiunile pentru nerespectarea condiţiilor de deţinere şi tratament ale animalelor, de la 1.000- 3.000 lei româneşti, la 5.000-30.000 lei româneşti.
Proiectul a fost iniţiat în iunie 2016, de către 10 parlamentari PSD, PNL şi neafiliaţi, fiind adoptat de Senat în noiembrie 2016.