ROMÂNIA SE DESPARTE DE REGE. Are loc slujba oficială de înmormântare
Românii de pretutindeni şi-au luat rămas-bun de la regele lor. Suveranul Mihai I a fost înmormântat azi la Curtea de Argeş, alături de ceilalţi monarhi ai României.Ceremoniile au început la ora 10.25 cu un scurt serviciu religios în Sala Tronului de la Palatul Regal din Bucureşti.
Sicriul, acoperit cu drapelul regelui şi având deasupra coroana de oţel, a fost apoi scos în Piaţa Palatului, unde a fost aşezat pe catafalc.
A urmat un scurt ceremonial religios. La funeralii au fost prezenţi membrii familiei regale, reprezentanţi ai 22 de case imperiale şi regale, demnitari ai statului român, diplomaţi şi reprezentanţi ai tuturor cultelor religioase.
Sicriul a fost urcat pe un afet de tun, în ropote de aplauze.
La 11.30, cortegiul funerar a pornit spre Catedrala Patriarhală, unde a fost oficiată o slujbă religioasă. Mii de oameni l-au aclamat pe rege şi au aruncat flori pe traseu. În cortegiu au fost şi 3 detașamente de militari, pentru a onora trecerea în eternitate a suveranului, care a fost şi comandantul armatei regale în cel de-Al Doilea Război Mondial şi a purtat titlul de mareșal.
Sicriul regelui a fost transportat cu trenul regal la Curtea de Argeş La noua Catedrală Arhiepiscopală din localitate va fi oficiată slujba de înmormântare în cadrul unei ceremonii private. Regele Mihai îşi va dormi somnul de veci alături de soţia sa, Regina Ana. Tot la Curtea de Argeş sunt înmormântaţi regii României Carol I, Ferdinand şi Carol al II lea.