România se pregătește pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID
Embed:
România se pregătește pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID. Anunţul a fost făcut de premierul Florin Cîțu, potrivit căruia, doar astfel poate fi prevenit un al patrulea val de infectare. Oficialul a mai menționat că specialiștii urmează să anunțe detaliile imunizării.
"Aşteptăm decizia, dar specialiștii se îndreaptă spre acest lucru. - Când va putea fi administrată a treia doză? - Specialiştii ne vor spune că trebuie administrată, nu sunt eu în măsură să vă spun. - Din datele pe care le aveţi în acest moment se preconizează că vom avea nevoie de a treia doză? Așa arată direcția în care merg discuțiile", a spus premierul român.
Pfizer a anunțat la începutul acestei luni că va solicita autorizația pentru a treia doză de vaccin. Potrivit companiei, serul ar urma să fie administrat la șase luni de la cea de-a doua doză şi va spori imunitatea împotriva noilor variante, inclusiv Delta. Același lucru a arătat și un studiu realizat luna trecută de AstraZeneca. În acelaşi timp, Rusia și Turcia au început deja administrarea unei a trei doze din serul Sputnik, pentru a crește protecția în fața tulpinii Delta.