România va avea un nou aeroport INTERNAŢIONAL. Unde se află şi când va fi gata
Foto: publika.md
Lucrările la aeroportul internaţional Braşov-Ghimbav vor continua în acest an cu fonduri dintr-un credit bancar în valoare de cinci milioane de euro, a declarat miercuri, după şedinţa de plen a forului judeţean, vicepreşedintele Claudiu Coman.
"Există fonduri pentru a continua lucrările la aeroport şi ne dorim să le facem în acest an. Începem cu studiul de fezabilitate care trebuie reactualizat, cu exproprieri în zona râului Besălcin pentru ca reprezentanţii SEGA să facă lucrările de amenajare şi desecare, în valoare de un milion de euro, care sunt prevăzute în proiect. De asemenea, am dat avizul companiei Electrica pentru executarea celor două staţii de transformare pentru aeroport şi a fost aprobat studiul de obstaculare de care are nevoie Transelectrica pentru lucrările din zona aeroportului. După ce vom face transferul terenului din domeniul public al statului în administrarea Consiliului Judeţean vom începe licitaţia pentru suprafeţele de mişcare", a afirmat Claudiu Coman.
Vicepreşedintele Claudiu Coman a mai precizat că în cursul anului trecut a avut discuţii cu trei investitori interesaţi de viitorul aeroport, dar deocamdată se aşteaptă rezolvarea problemelor apărute în privinţa terenului.
În prezent, la viitorul aeroport internaţional Braşov-Ghimbav este construită doar pista, în lungime de 2.850 de metri şi 45 de metri lăţime, care a fost inaugurată în toamna anului 2014, notează capital.ro.