România vrea să ofere Moldovei mai mulţi bani decât au rămas din acordul de asistenţă financiară nerambursabilă, semnat în 2010
Embed:
România vrea să ne ofere mai mulţi bani decât au rămas din acordul de asistenţă financiară nerambursabilă, semnat în 2010 şi care a expirat în acest an. Autorităţile din ţara vecină se gândesc să ne dea 100 de milioane de euro, asta în timp ce în vechiul acord au rămas neutilizate 68 de milioane. Declarația a fost făcută de ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută împreună cu omologul său Nicu Popescu.
"Nu am ajuns încă la o decizie finală, dar examinăm posibilitatea de a creşte această sumă cel puţin mă rog până la nivelul de 100 de milioane de euro, are era inițial prevăzut. Până în prezent fiind cheltuiți în jur de 32 de milioane de euro. Disponibili aproape 68 de milioane de euro", a menţionat Bogdan Aurescu, ministrul de Externe al României.
Bogdan Aurescu a mai declarat că își propune ca noul acord să fie definitivat rapid și semnat la şedinţa comună a celor două Guverne. Nu se știe însă când ar urma să se desfășoare aceasta. Acordul de finanțare nerambursabilă în valoare de 100 milioane euro a expirat la sfârşitul lunii martie. Ambasada României a declarat atunci că documentul nu a putut fi prelungit din cauza unui răspuns tardiv venit din partea Chișinăului. Pe de altă parte, Guvernul de la noi a reclamat că autorităţile de la Bucureşti au schimbat textul ultimului Protocol deja agreat şi au inclus în document condiţionalităţi politice.
La Bucureşti, Nicu Popescu a vorbit despre pregătirile pentru summit-ul Parteneriatului Estic, de la sfârşitul anului. Oficialul a anunţat că Moldova şi alte state din parteneriat au finalizat negocierile ce ţin de eliminarea preţurilor la roaming şi ar dori un astfel de acord şi cu România.
"Convingerea noastră este că în plan bilateral cu România noi putem avansa mult mai rapid pentru a elimina preţurile la roaming. Ar fi un beneficiu concret de care ar putea beneficia anual sute de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova şi ai României", a spus ministrul de Externe al Republicii Moldova.
Nicu Popescu se află într-o vizită oficială în România, la invitația omologului său de la București.