Românii de pretutindeni sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la referendum. În Moldova vor fi deschise 35 de secţii de votare
Românii de pretutindeni sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la referendum. Ei vor trebui să răspundă dacă vor sau nu să fie modificat articolul din Constituţie care defineşte familia. Cetăţenii români vor spune dacă vor ca sintagma "între soţi" să fie înlocuită cu una mai restrictivă - "între un bărbat şi o femeie".
Dumitru Plămădeală are cetăţenie română de peste 15 ani. Bărbatul e interesat de evenimentele de peste Prut, dar stă pe gânduri dacă va merge la plebiscit.
"Şi aşa nu este aprobată căsătoria între două persoane de acelaşi sex, deci, care este rostul să mai scrii asta în Constituţie? O să aştept până a doua zi de vot, să văd câtă lume o să iasă şi, dacă o să iasă destulă lume încât să valideze, o să ies şi eu, ca să votez împotrivă", a spus Dumitru Plămădeală, locuitor al Capitalei.
Alţii sunt decişi să iasă la vot. Ei cred cu tărie că familia trebuie să fie alcătuită dintr-un bărbat şi o femeie.
"Femeia cu bărbatul şi bărbatul cu femeia, altfel nu îmi închipui, cui îi trebuie asta. De la Dumnezeu este dat, ca să fie bărbatul cu femeia şi atunci se nasc copii şi merge viaţa", a spus un bărbat.
"Familia este completă aşa, din moşi strămoşi, la noi s-a păstrat şi religia, şi familia", a spus un alt bărbat.
Fostul deputat Vlad Cubreacov, care a insistat ca în Constituţia Republicii Moldova să fie stipulat că familia este alcătuită dintr-un bărbat şi o femeie, spune că referendumul de peste Prut este unul important.
"Este un referendum pentru aducerea prevederilor Constituţiei României în conformitate cu cele ale Convenţiei Europene ale Drepturilor Omului şi ale Declaraţiei Universale ale Drepturilor Omului, care specifică expres că familia este formată natural de un bărbat şi o femeie şi acest drept trebuie protejat", a spus Vlad Cubreacov, preşedintele Asociaţiei "Răsăritul Românesc", fost deputat.
"Este şi cu tentă socială. şi cu tentă culturală, şi antropoligică, şi politică, pentru că este o problemă existențială despre sensul vieţii, despre om", a spus Petru Bogatu, analist politic.
Toţi românii din ţara noastră vor putea să voteze la cele 35 de secţii deschise pe teritoriul Republicii Moldova.
"Ne-am asigurat că nu vom avea situaţii în care să rămânem fără buletine de vot, am fost informat acum, de la Ministerul de Externe că aceste materiale electorale se îndreaptă către Republica Moldova", a spus Daniel Ioniţă, ambasadorul României la Chişinău.
Referendumul are la bază o inițiativă cetățenească demarată de Coaliția pentru Familie la sfârșitul anului 2015. Pentru ca acesta să fie validat, trebuie ca 30 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot să se prezinte la urne.
- Record mondial în România. 4807 oameni au alcătuit harta ţării la Alba Iulia
- REVOLTĂTOR! Părinții unui copil, amendați pentru că micuțul plângea prea tare și îi deranja pe vecini
- Absenteism la referendumul din Macedonia. Doar 36 la sută dintre cetăţeni au ieşit la vot
- Via Transilvanica, cel mai ambițios proiect de drumeții din istoria României are 140 de kilometri