Romeo şi Julieta de Moldova. Au încercat să fugă ilegal în Ucraina deoarece părinţii erau împotriva iubirii lor (FOTO)
Doi cetăţeni moldoveni, fără acte de identitate, au fost prinși de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera. Cercetările ulterioare au scos la iveală și faptul că unul dintre aceștia era căutat de Poliție pentru săvârșirea unui furt în raionul Edineţ.
Potrivit informaţiilor, cei doi intenţionau să ajungă în Ucraina. Tinerii, de etnie romă, cu vârste de 20 și 25 de ani, locuitori ai oraşelor Glodeni și Edineț au declarat că voiau să ajungă acolo ilegal deoarece nu aveau actele perfectate, dar şi că părinţii s-au opus dragostei dintre aceştia.
Însă, cercetările adiționale au scos la iveală faptul că tânărul este dat în căutare de Inspectoratul de Poliție Edineț pentru comiterea unui furt.
În prezent, persoanele sunt cercetate penal pentru tentativa trecerii ilegale a frontierei de stat. Aceştia riscă amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.
- Incident la vama Leușeni. Un polițist de Frontieră a fost împuşcat accidental în picior de către colegul său
- GHINION pentru doi moldoveni care au vrut să traverseze frontiera moldo-ucraineană. MOTIVUL pentru care au făcut cale întoarsă
- 84 de kg de heroină, venite din Turcia, descoperite la frontieră. Cinci persoane, reţinute (VIDEO)