Rompuy dă lecţii moldovenilor: Cu cât mai mult veţi munci, cu atât mai mult vă va ajuta UE
"Uniunea Europeană este pregătită să acorde sprijin în continuare Republicii Moldova în vederea implementării reformelor, aplicând principiul MAI MULT PENTRU MAI MULT". Declaraţia a fost făcută de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, după întrevederea cu prim-ministrul Vlad Filat.
Potrivit oficialului european, cu cât mai mult va face Moldova pentru a asigura buna desfăşurare a procesului de reformare, cu atât mai mult va face UE pentru a susţine acest proces.
"UE apreciază eforturile depuse de prim-ministru personal şi de Guvern. Ştim că reformele sunt foarte dificile şi suntem de acord că sunt foarte necesare pentru a asigura procesul democratizării acestui stat", a precizat preşedintele Consiliului European.
Rompuy a ţinut să sublinieze că priorităţile-cheie pe care Moldova trebuie să se axeze în continuare sunt lupta împotriva corupţiei şi reformarea sistemului de drept. Alte aspecte importante ţin de implementarea unei legi antidiscriminare şi stabilitatea politică pe plan intern. Înaltul oficial a punctat că cel din urmă aspect depinde direct de alegerea şefului statului.
Potrivit premierului Vlad Filat, progresul pe care l-a înregistrat Moldova până în acest moment se datorează şi sprijinului oferit de UE. "Am demonstrat că Republica Moldova nu la nidel de declaraţii, ci de acţiuni implementează acest vast program de reforme care urmăreşte să aducă ţara noastră în marea familie europeană", a accentuat Filat.
"Am ajuns la etapa în care urmează să implementăm reforma Justiţiei, iar lupta împotriva corupţiei este o prioritate absolută în activitatea Guvernului", a mai adăugat şeful Cabinetului de Miniştri.
După discuţiile cu Vlad Filat, oficialul european va avea o întrevedere şi cu Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu. În cadrul vizitei în Moldova, Preşedintele Consiliului European va mai avea întrevederi cu liderul PL, Mihai Ghimpu, şi cu liderul PCRM, Vladimir Voronin.
Actualitate
- Filat îşi justifică acţiunile: Am mandat din partea partenerilor externi. MARIAN LUPU CREDE ALTCEVA
- Volnițchi: Ar fi bine ca Lupu să fie calm. Filat a inițiat formarea AIE la nivel local
- Politicon prezintă topul politicienilor din luna iunie: 1. Chirtoacă, 2. Filat, 3. Lupu
- Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy vine astăzi la Chişinău
- Filat: Moldova se transformă într-un stat democratic cu valoare în Uniunea Europeană