Ronaldinho a câştigat procesul împotriva lui Flamengo
Gata cu problemele pentru Ronaldinho! Brazilianul a câştigat procesul de judecată cu Flamengo, după ce şefii clubului nu i-au dat salariul de luni bune. Instanţa a decis că "Dinţosul" poate fi liber de contract. Presa iberică scrie deja, că acesta ar putea ajunge din nou în Spania.
După o perioadă plină de probleme la Flamengo, în care a fost huiduit de suporteri la fiecare meci, Rolandinho a câştigat procesul împotriva clubului şi a fost declarat liber de contract. Anunţul a fost făcut de Gislaine Nunes, avocatul fotbalistului.
Acesta a depus un memoriu, pentru că nu şi-a primit salariu la timp, iar instanţa i-a dat câştig de cauză. Ronaldinho avea contract cu "vulturii" până în decembrie 2014.
Presa din Spania s-a grabit să anunţe că sunt şanse mari ca fosta vedetă a lui AC Milan şi Barca să revină în Primera Division. Brazilianul este a aproape de o înţelegere cu Malaga, echipă care a terminat pe locul 4 campionatul spaniol. De altfel Malaga trebuie să joace şi un tur preliminar pentru a obţine calificarea în grupele Ligii Campionilor.
Din ianuarie 2011, de când s-a transferat în Brazilia, Ronaldinho a marcat 28 de goluri în tricoul lui Flamengo.