Ronaldo şi Zidane au jucat într-un meci amical împotriva sărăciei
Ronaldo şi Zidane au făcut spectacol într-un meci amical jucat împotriva sărăciei. Prietenii lui Ronaldo au învins amicii lui Zidane cu scorul de 3-2, într-o partidă care s-a disputat în oraşul Porto Alegre în faţa a 50.000 de spectatori.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Caca Ferrari, Falcao şi Damiao. Pentru învinşi au înscris Bebeto şi Zidane. Ronaldo şi Zizou, ambasadori ai Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare au fost căpitanii celor două echipe.
Partida amicală a fost organizat în scopul sensibilizării publicului pentru strângeri de fonduri pentru proiecte de reducere a nivelului sărăciei în Brazilia şi Africa. Precedentele ediţii ale meciului împotriva sărăciei au avut loc în Elveţia, Spania, Germania, Maroc, Portugalia, Grecia sau Germania.