Roșu în calendar pentru comuniști. Membrii PCRM au sărbătorit un secol de la revoluția socialistă
Astăzi se împlinesc o sută de ani de la Revoluţia socialistă din 1917. Membrii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova şi susţinătorii săi au marcat astăzi aniversarea de o sută de ani de la Revoluția din Octombrie.
Mitingul solemn a avut loc la monumentul lui Lenin. Majoritatea participanţilor – oameni cu o vârstă înaintată – îşi aduceau aminte de evenimentele ai căror martorii au fost, citând din operele liderului proletariatului mondial, au interpretat cântece patriotice din perioada socialistă şi au depus flori la monumentul lui Lenin.
"Este o zi sfântă pentru noi. Noi am crescut în timpul puterii sovietice, care, cred eu, a fost aşteptată de toţi. Revoluţia era aşteptată de toţi", a spus un participant la miting.
"El a fost acela, care a eliberat poporul de analfebetism şi sărăcie, a adus egalitatea şi fraternitatea între popoare", a zis un participant la eveniment.
Dacă cei în vârstă îşi aminteau cu nostalgie despre revoluţia din octombrie, apoi cei tineri, nu foarte mulţi la număr erau mult mai laconici.
Preşedintele PCRM Vladimir Voronin consideră că viitoarele generaţii trebuie să conştientizeze importanţa revoluţiei din octombrie.
La 7 noiembrie 1917 la Petrograd un grup de rebeli au acaparat Palatul de Iarnă. Revoluţionarii au declarat crearea noului guvern, numit „Consiliul Comisarilor Poporului”. Către anul 1922, noul stat socialist - Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste - URSS aproape avea dimensiunea fostului imperiu rus.
- Candu răspunde acuzaţiilor lui Voronin că își exprimă prea des opiniile în numele întregului Legislativ
- Replici în Parlament! Andrian Candu i-a dat o lecţie de legislaţie lui Vladimir Voronin
- Curtea Constituţională a respins sesizarea PCRM: Deciziile luate de BNM nu pot fi anulate de instanţa de judecată