Rozei Otunbayeva va investită în funcţia de preşedinte al Kîrgîzstanului
Ceremonia de învestire a Rozei Otunbayeva în funcţia de preşedinte al Kîrgîzstanului se va desfăşura, astăzi, la Bişkek. Evenimentul are loc după referendumul din 27 iunie, când peste 90 la sută din electorat şi-a arătat încrederea faţă de actuala guvernare interimară a ţării.
În cadrul plebiscitului a fost adoptată şi o nouă Constituţie. În conformitate cu noua lege supremă, Parlamentul va avea cele mai multe împuterniciri. Noul legislativ va fi ales în luna octombrie. Cei 120 de deputaţi vor numi premierul şi Cabinetul de miniştri. În urma protestelor care au început pe 7 aprilie, preşedintele de atunci al Kîrgîzstanului, Kurmanbek Bakiev, a părăsit ţara, iar apoi a demisionat. Ulterior, a fost formată o coaliţie a partidelor de opoziţie, condusă de Roza Otunbayeva. Guvernul interimar a desfiinţat Parlamentul, Cabinetul de miniştri şi Curtea Constituţională şi a organizat un referendum, care a transformat Kîrgîzstanul dintr-o ţară prezidenţială în una parlamentară.