Rubla rusească prinde puteri în faţa euro şi dolarului. Explicaţia analiştilor financiari
Embed:
Rubla rusească s-a apreciat astăzi față de euro, în primele minute de tranzacţionare la bursele de la Moscova. Moneda europeană a coborât la 76,94 de ruble, cu 1,18 ruble mai puțin decât ieri. Un dolar american costă 67,81 ruble, cu 1,11 ruble mai puțin.
Potrivit analiștilor financiari, întărirea se datorează creșterii prețului petrolului marca Brent. Țițeiul a ajuns la 44,39 de dolari pentru un baril, cu 2,8 procente mai mult decât ieri. Și revenirea în creștere a pieţelor asiatice reprezintă un alt factor care a determinat rubla să capete puteri.
Bursa de la Shanghai, de exemplu, a deschis pe plus cu peste cinci puncte procentuale. La începutul săptămânii,cele mai multe pieţe au închis pe minus.