Confundabilă la prima vedere cu rubeola, rujeola este mult mai gravă decât sora ei mai mică. Denumirea "pojar", cu care e cunoscută la noi, este descriptivă pentru principalele simptome: febră foarte înaltă, de până la 40,5 grade Celsius, și erupția ca para focului.

La fel ca mai toate bolile copilăriei, rujeola are o origine virală. Virusul care provoacă rujeola este unul de tip ARN, strâns înrudit cu virusurile pestei bovine și al răpciugii canine. Acesta poartă numele de virus rujeolic și face parte din genul Morbillivirus, familia Paramyxoviridae, din care se trag și virusul urlian (care determină oreionul), cel sincițial respirator (cauză a majorității infecțiilor respiratorii servere) și virusurile parainfluenzae (responsabile de apariția răcelilor).

Rujeola se răspândește pe aceleași căi clasice și anume prin intermediul picăturilor de salivă și a secrețiilor nazale pe care persoana infectată le împrăștie în jur în timpul tusei, strănutului, râsului sau vorbirii. Transmiterea indirectă, adică prin contactul cu diferite obiecte contaminate (jucării, mobilier etc.) este rară în cazul rujeolei, însă nu imposibilă. O veste bună în legătură cu virusul rujeolic este că acesta are un timp scurt de supraviețuire (mai puțin de 2 ore) în aer sau pe suprafețe, precum și o sensibilitate deosebită la solvenți organici (soluții de curățare), căldură și ultraviolete. În schimb, rezistă foarte bine la frig (poate fi conservat ani de zile la -70 grade C). Din aceste motive, virusul este mult mai activ în lunile reci și cu soare puțin. Cu toate acestea, au fost ani în care cele mai cazuri de rujeolă s-au înregistrat în a doua jumătate a primăverii (aprilie-mai).

Intrarea în contact cu virusul rujeolic duce aproape automat la îmbolnăvire (probabilitatea este de peste 95%, unii specialiști urcând-o spre pragul de 100%). Acest "succes" se datorează mai ales celor 2-4 zile de contagiozitate de dinaintea apariției simptomelor, în care gazda virusului îl distribuie fără ca cineva să bănuiască. Celelalte 5-7 zile de după apariția erupției au o contribuție mai mică la acest copitol, bolnavul fiind, de regulă, izolat la domiciliu în această perioadă.

În ceea ce privește grupul de vârstă cel mai frecvent afectat, ei bine, înainte de introducerea vaccinării antirujeolă la scară națională, acesta era format de copii de până în 8-9 ani, cu vârf de incidență între 2 și 5 ani. Acum situația este în schimbare și mai mai susceptibili de a dezvolta boala par adulții, ca urmare a "epuizării" anticorpilor induși prin vaccinare (mai ales dacă aceasta s-a făcut cu virus mort).

Perioada de incubație (intervalul de timp scurs între momentul infectării și momentul apariției primelor simptome) durează între 7 și 18 zile.

În general, debutul bolii este brusc și virulent, cu febră ce poate depăși uneori 39 C, la care se adăugă indispoziția, inapentența, durerile de cap, iar la scurt timp și semnele unei infecții respiratorii, incluzând:

– secreții nazale apoase, strănut;

– lăcrimarea abundentă, înroșirea ochilor;

– intoleranță la lumină și umflarea pleoapelor;

– dureri de gât, răgușeală;

– înroșirea și umflarea amigdalelor;

– tuse uscată, supărătoare sau, dimpotrivă productivă.

Un bolnav de rujeolă poate contamina până la 20 de persoane!

A doua fază a bolii începe după 24-48 de ore de la apariția febrei și e caracterizată de:

– înroșirea intensă a mucoasei bucale, însoțită de mici pete/puncte sângerande (pichete) care fac foarte dificilă alimentarea; această congestie poate afecta întreg tubul digestiv, cauzând vărsături și/sau diaree, iar în unele cazuri chiar și mucoasa genitală (provocând usturimi la urinare);

– limba încărcată, cu depozite albicioase și cu marginile roșii;

– inflamarea ganglionilor, în special a celor de sub bărbie și a celor situați de o parte și de alta a gâtului;

– semnul Koplik, considerat tipic pentru rujeolă: mici pete albicioase având un centru gri-albăstrui, care apar pe mucoasa obrajilor, în dreptul molarilor;

– persistența febrei, cu apariția riscului de convulsii febrile.

În a treia fază a bolii tabloul clinic e completat de:

– accentuarea febrei (39-40,5 C) și a semnelor generale chiar înainte de declanșarea erupției cutanate, după care temperatura scade ușor, ajungând în 2-3 zile la valori normale;

– apariția erupției, reprezentând pete de diferite dimensiuni (mici, cât gămălia unui ac sau mai mari până la 1-3 cm), de culoare roz/roșu, neregulate, ușor ieșite în relief, catifelate la palpare, care dispar la apăsare și au tendința să se unească între ele;
petele apar de obicei în timpul nopții, mai întâi în spatele urechilor, apoi pe față (în prima zi), pe gât (a doua zi), urmând ca în 2-3 zile să se întindă pe tot corpul; în momentul în care erupția cuprinde membrele, încep să pălească petele de la nivelul feței, ele retrăgându-se în ordinea în care au apărut;

– erupția durează 3-5 zile și poate fi însoțită de o ușoară mâncărime; după dispariție, pielea poate căpăta o tentă maronie, care se atenuează treptat.

În general, rujeola are o evoluție ușoară spre medie. Cu toate acestea, este considerată boala eruptivă care se soldează cu cele mai multe complicații. Vorbim de cele mai multe ori de suprainfectări la nivelul sistemului respirator (angină acută pultacee, laringită, bronșită, bronșiolită, pneumonie, bronhopneumonie), dar și de afectarea inimii (miocardită, pericardită), de conjunctivite purulente, stomatite, otite, oto-mastoidite sau chiar encefalită (virusul ajunge inclusiv la nivelul sistemului nervos).

O complicație foarte rară (1 caz la 100.000 de infecții) este panencefalita sclerozantă, care apare la câțiva ani (3-7 ani) distanță după infecția cu virusul rujeolic prin persistența acestuia la nivelul sistemului nervos. Boala este foarte gravă (afectează comportamentul, provoacă tulburări de mers, amețeli, deteriorare neurologică și fizică progresivă) și se finalizează de cele mai multe ori cu deces în lunile/anii ce urmează.

Trecerea prin infecție asigură o imunizare durabilă, pentru tot restul vieții, iar singura metodă de prevenire a bolii rămâne vaccinarea, potrivit totuldespremame.ro.