RUPTURĂ ÎN PL! Munteanu îi aplică O LOVITURĂ DURĂ lui Chirtoacă
Vicepreşedintele PL Valeriu Munteanu a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că părăseşte formaţiunea. El şi-a motivat decizia prin faptul că noua conducere a partidului nu dorește să coalizeze cu binomul PAS și PPDA, pentru a participa la alegerile parlamentare din 24 februarie. Liderul Partidului "Acţiune şi Solidaritate" a salutat scindarea din PL.
"Este momentul despărţirii mele politice de Partidul Liberal, căruia i-am oferit până acum toată energia, sinceritatea şi buna mea credinţă. Până la alegeri şi până dincolo de alegeri nu voi adera la niciun partid politic", a spus Valeriu Munteanu, vicepreşedinte PL.
Valeriu Munteanu a mai declarat că va susţine activităţile viitorului bloc format de binomul PAS-PPDA. Asta deşi, anterior, el a lansat mai multe atacuri la adresa Maiei Sandu şi a lui Andrei Năstase. În vara acestui an, de pildă, Munteanu l-a catalogat pe Năstase drept un fricos care fuge de dezbaterile electorale pentru Primăria Capitalei.
"Eu calific refuzul domnului Năstase de a veni astăzi la aceste dezbateri ca o teamă, ca o frică de a veni să discutăm despre programe. Fără suflori, fără niciun fel de ajutor", a spus Valeriu Munteanu, vicepreşedinte PL.
"De aici încolo, voi discuta în special despre programul domnului Năstase, care "constat cu întristare" acest lucru, este cel mai neeuropean program", a spus Valeriu Munteanu, vicepreşedinte PL.
Valeriu Munteanu şi-a criticat şi foştii colegi de partid. Mai exact, despre noul lider al PL, Dorin Chirtoacă, a spus că nu are viziune politică şi se subordonează agendei impuse de unchiul său Mihai Ghimpu.
Într-un comunicat emis presei, liberalii susţin că afirmaţiile lui Munteanu sunt false și denigratoare. Potrivit lor: "O persoană care recurge repetat și insistent la minciuni, nu merită nicio atenție".
La rândul său, preşedintele de onoare al PL, Mihai Ghimpu, a scris pe pagina sa de Facebook că Valeriu Munteanu este un mincinos. Ghimpu a precizat că, la Consiliul Republican al formaţiunii, nu s-a discutat despre coalizarea PL cu binomul PAS-PPDA, întrucât încă au loc discuţii cu partidele din opoziţie pentru crearea unui bloc unic la alegerile parlamentare.
Şi fosta liberală Ana Guţu l-a făcut trădător pe Valeriu Munteanu. Ea a scris pe o reţea de socializare că Munteanu până în ultimul moment se declara omul fidel al lui Mihai Ghimpu şi îi critica la greu pe toţi cei care părăseau Partidul Liberal.
Valeriu Munteanu a făcut parte din echipa liberalilor timp de 11 ani. În 2010 a fost ales vicepreședinte al PL. Din 2015 până în 2017 a exercitat funcţia de ministru al Mediului, iar înainte de asta a ocupat fotoliul de deputat timp de şase ani. Până a ajunge în Parlament, între 2007 şi 2009, a fost primar al satului Floreni, din raionul Anenii Noi. Duminica trecută, liberal-democraţii au anunţat că vor merge în alegeri pe lista binomului condus de Sandu şi Năstase. Potrivit presei, astfel s-a refăcut echipa liberal-democrată a lui Vlad Filat, condamnat la nouă ani de închisoare pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă.
Totodată, PUBLIKA.MD aminteşte că cu ceva timp în urmă Valeriu Munteanu era cel care afirma sus şi tare că Andrei Năstase este un fricos, care fuge de dezbaterile electorale, însă acum Munteanu susţine binomul PAS şi DA.
CITEŞTE ŞI: Valeriu Munteanu: Andrei Năstase, un fricos care fuge de dezbaterile electorale
- Candu: Cei 13 "eroi ai neamului" au trădat cetățenii Republicii Moldova. Ei au fugit de propriile promisiuni
- Coaliţie antieuropeană în Parlament. 13 deputați PL și PLDM au ratat testul de maturitate politică
- Mihai Ghimpu o atacă pe Maia Sandu: "Să filtreze ea pe cine vrea, dar nu pe mine"
- Război între partidele de dreapta din opoziție. Năstase nu-l vrea pe Ghimpu, iar Deliu se plânge că PAS şi PPDA le-a tras ţeapă