Rusia a început manevre militare la granița cu Afganistanul
Rusia, împreună cu Tadjikistan şi Uzbekistan, a început joi manevre militare lângă graniţa cu Afganistanul, un exerciţiu destinat să apropie forţele acestor ţări, pe măsură ce talibanii câştigă teren, spre îngrijorarea Moscovei, după retragerea forțelor SUA și NATO din Afganistan.
Recent, sute de membri ai forţelor de securitate afgane au fugit în Tadjikistan şi Uzbekistan de teama talibanilor.
Peste 2.500 de soldaţi vor lua parte la manevre, din care 1.800 sunt din Rusia, relatează agenția dpa, preluată de Agerpres.
Obiectivele manevrelor includ instruirea soldaţilor pentru a se apăra împotriva teroriştilor din străinătate. Soldaţii urmează, de asemenea, să exerseze respingerea tancurilor şi a dronelor inamice.
Exerciţiile comune au început cu o ceremonie militară pe un teren de antrenament din regiunea tadjică Hatlon, potrivit agenţiei de presă ruse Interfax. Rusia are în fosta republica sovietică Tadjikistan cea mai mare bază militară din străinătate.
De altfel, Moscova a anunţat recent o extindere a bazelor sale din Asia Centrală.