Rusia a lansat un satelit militar şi a fost plasat pe orbită
Rusia a lansat miercuri, cu succes, un satelit militar, cu o rachetă Proton-M. Aparatul spaţial a fost plasat pe orbită, fără să întâmpine dificultăţi. Operaţiunea fusese amânată timp de 3 săptămâni. Pe 18 august, Roskosmos a înregistrat un eşec, după ce satelitul de comunicaţii Express-AM4 a ajuns pe orbită greşită.
Atunci, Rusia suspendase folosirea rachetelor Proton-M. Acest lucru a afectat programul de alimentare al personalului aflat pe Staţia Spaţială Internaţională. Express-AM4 era considerat de constructorii săi ca cel mai puternic satelit realizat vreodată în Europa.
Roskosmos a operat corectări la programul său de lansari până la sfârşitul acestui an. Înainte de eşecul din august, erau programate 10 lansări cu rachete Proton-M.