Rusia a schimbat numele miliţiei în poliţie
Rusia a schimbat numele forţelor sale de poliţie, în cadrul unei vaste reforme, potrivit mediafax.ro. Aceasta a intrat în vigoare marţi. Ea vizează ameliorarea funcţionării instituţiei, aflată în centrul a numeroase scandaluri de violenţă şi corupţie.
Numită "miliţia", de la Revoluţia bolşevică, în octombrie 1917, până în prezent, poliţia rusă şi-a recăpătat vechiul nume de "poliţia", în virtutea decretelor semnate de preşedintele Dmitri Medvedev.
În afara schimbării numelui, reforma prevede o reducere, până la sfârşitul anului, cu 20 la sută a efectivelor de poliţie, o creştere a salariilor şi o mai bună selectare a noilor recruţi.
"Este un set de documente importante", a declarat Medvedev, într-o întâlnire cu ministrul de Interne, Raşid Nurgaliev.
Între obiectivele prioritare ale noii poliţii figurează lupta contra terorismului, extremismului, crimei organizate şi corupţiei.
Legea care introduce modificările a fost definitiv aprobată în februarie, de Camera inferioară a Parlamentului rus (Duma de Stat), după lungi dezbateri, în timp ce membrii opoziţiei şi apărătorii libertăţilor publice au criticat insuficienţa schimbărilor în cadrul poliţiei, care are legături, în opinia lor, cu crima organizată.
Conform unui sondaj realizat la sfârşitul lui 2010, aproape jumătate dintre ruşi (49 la sută) apreciază că noua legislaţie nu va schimba nimic în munca zilnică a poliţiştilor, în special în materie de corupţie.
Medvedev a deplâns, în ianuarie, omniprezenţa corupţiei în cadrul forţelor de ordine. O treime dintre infracţiunile de acest tip sunt comise de poliţişti, potrivit statisticilor oficiale.