Rusia a semnat contractul de livrare a gazelor în China pentru 30 de ani. Preţul este secret
Rusia a semant acordul de vânzare a gazelor în China. Potrivit şefului "Gazprom", Alexei Miller contractul de 30 de ani are valoarea a 400 de miliarde de dolari.
După un deceniu de discuţii, cele două ţări s-au înţeles în privinţa unui contract valabil pentru următorii 30 de ani. Gazprom va livra Chinei până la 30 de miliarde de metri cubi de gaz pe an. Potrivit presei ruseşti, combustibilul ar putea fi furnizat începând cu anul 2018.
Deocamdată, nu se ştie ce preţ va plăti Beijingul. Anterior, publicaţiile străine au scris că Federaţia Rusă cere 400 de dolari pentru mia de metri cubi, în timp ce China este dispusă să ofere cel mult 360 de dolari. Acordul va ajuta Rusia să-şi diversifice piaţa de export a gazelor, în contextul sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană din cauza situaţiei din Ucraina.
Şeful gazului rusesc a refuzat să dea preţul pe care îl vor plăti chinezii, invocând secretul comercial al tranzacţiei. Rusia şi China negociază acest acord din 2009, dar abia acum au ajuns la o înţelegere acceptată de ambele părţi.
Publika.md aminteşte că ieri preşedintele rus, Vladimir Putin a avut o întrevedere cu omologul său la Shanghai. Ieri presa rusească anunţa că Moscova nu s-a înţeles cu Beijing-ul privind livrarea de gaze, dar Putin a apreciat discuţia ca un progres substanţial.