Rusia a tăiat livrările de energie electrică către teritoriile rebele din estul Ucrainei
Rusia a tăiat livrările sale de energie electrică către teritoriile controlate de separatiștii proruși în estul Ucrainei ca urmare a facturilor neplătite. Anunţul a fost făcut de autoritățile ucrainene.
"Am avut negocieri destul de reușite cu rușii: patru linii în direcția teritoriului care nu se află sub controlul nostru au fost tăiate", a declarat ministrul ucrainean al Energiei, Volodimir Demcișin, potrivit agerpres.ro.
El a precizat că factura lunară pentru aceste livrări se ridica la 300 milioane de grivne (12 milioane de euro) și aceasta "nu a fost până în prezent plătită".
Rusia nu a comentat această informație care ar putea însemna un pas înapoi al Kremlinului în privința proiectului său legat de crearea așa-numitei Novorossia prin unirea regiunilor separatiste rusofone din sud-estul Ucrainei.
Acest anunț intervine în contextul în care la Minsk se reunește Grupului de contact pentru Ucraina, format din reprezentanți ai Kievului, Moscovei, OSCE și separatiștilor, pentru o nouă rundă de negocieri în vederea reglementării conflictului din estul ucrainean, soldat până în prezent cu peste 6.500 de morți.