Rusia ameninţă din nou Republica Moldova cu embargo la importul de vinuri
Serviciul sanitar rus "Rospotrebnadzor" vine cu avertizări privind calitatea vinurilor moldoveneşti. Se întâmplă la doar o zi după ce vicepremierul rus Dmitri Rogozin a făcut declaraţii acide privind livrarea gazelor naturale.
Şeful Serviciului sanitar rus, Ghenadie Onişcenko, nu exlude revenirea la situaţia din 2006, când vinurile moldoveneşti au fost complet interzise pe piaţa rusească.
Într-un comunicat de presă, Rospotrebnadzor avertizează că dacă, în viitorul apropiat, autorităţile de la Chişinău nu vor întreprinde măsuri esenţiale pentru a garanta siguranţa şi calitatea produselor livrate, atunci embargo-ul pentru vinuri poate deveni realitate.
Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, spune că instituţia pe care o conduce a dispus, încă de săptămâna trecută, verificarea repetată a calităţii băuturilor alcoolice. Asta pentru a asigura Moscova că Moldova are vinuri de calitate.
"Aceste măsuri adiţionale vor aduce costuri adiţionale, le vom suporta şi vom face tot ce este necesar pentru ca să avem relaţii normale cu "Rospotrebnadzor" şi să continuăm exportul producţiei vitivinicole în Federaţia Rusă", a declarat Vasile Bumacov.