Rusia AMENINŢĂ: Vor exista consecințe grave dacă nordicii se alătură NATO
Vor exista consecințe grave dacă nordicii se alătură NATO. Declaraţia a fost făcută de ambasadorul Rusiei în Suedia, Viktor Tatarintsev.
Potrivit lui, în acest moment, Rusia nu are niciun plan militar împotriva Suediei, însă lucrurile se pot schimba în cazul unei alianţe cu NATO.
"Orice ţară care se alătură NATO trebuie să fie conştientă de riscurile la care se supune. Liderul de la Kremlin spune că vor fi consecinţe. Rusia trebuie să aibă un răspuns militar şi să-şi reorienteze amplasarea trupelor militare şi a rachetelor", a precizat Viktor Tatarintsev.
Oficialul rus atenționează acest lucru în cazul în care discuțiile referitoare la o asociere cu NATO, vor fi mai aprinse în Suedia.
Momentan, Suedia nu are planuri să se alăture NATO, dar cei care susţin o astfel de alianţă militară sunt din ce în ce mai mulţi.