Rusia anunţă ce va face cu imigranţii moldoveni, dacă Moldova va semna Acordul de Asociere cu UE
Embed:
Rusia ar putea anula regimul preferenţial pentru imigranţii moldoveni, dacă autorităţile de la Chişinău vor semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Avertismentul a fost făcut de Ministerul Economiei de la Moscova, citat de RBK.
În opinia oficialilor de la acest minister, liberalizarea relaţiilor cu UE ar putea provoca o migraţie masivă a muncitorilor moldoveni în Federaţia Rusă. Şeful Departamentului pentru Cooperare cu ţările CSI, Alexandr Ţibluski, a declarat că viitorul acord dintre Chişinău şi Bruxelles afectează esenţial relaţiile economice moldo-ruse.
În prezent, perioada de şedere în Federaţia Rusă pentru imigranţi este limitată la 90 de zile, într-o perioadă de şase luni. Moldova urmează să semneze Acordul de Asociere cu UE în 27 iunie.