Rusia anunță testarea cu succes a capacității sale nucleare prin simulrea unui atac masiv de represalii
Rusia şi-a testat cu succes capacitatea de a lansa un atac nuclear masiv de represalii de pe uscat, de pe mare şi din aer, în cadrul unui exerciţiu ce a fost supervizat de la biroul său din Kremlin de către preşedintele rus Vladimir Putin, relatează agențiile internaționale de presă, citând un comunicat al preşedinţiei ruse.
Televiziunea de stat rusă l-a arătat pe ministrul apărării, Serghei Şoigu, raportându-i lui Vladimir Putin despre modul în care a decurs exerciţiul, care a inclus lansarea de rachete balistice şi de croazieră, precum şi participarea unor submarine nucleare şi a două bombardiere strategice Tu-95.
În timpul exerciţiului, „un atac nuclear masiv al forţelor ofensive strategice a fost lansat ca răspuns la un atac nuclear inamic”, a explicat Şoigu, potrvit Agerpres. „Sub conducerea comandantului suprem al forţelor armate ruse, Vladimir Putin, a fost desfăşurat un exerciţiu de antrenament. La care au avut loc tiruri de antrenament cu rachete balistice şi de croazieră”, a arătat Kremlinul într-un comunicat. O rachetă balistică intercontinentală Yars, cu o rază de acţiune de până la 12.000 de kilometri, a fost lansată de pe cosmodromul Pleseţk, situat la aproape 800 de kilometri nord de Moscova.
Racheta a fost lansată spre o ţintă din poligonul Kura, în Peninsula Kamceatka, la peste 6.000 de kilometri de locul de lansare. În plus, submarinul cu propulsie nucleară 'Tula' a lansat o rachetă balistică Sineva din Marea Barents spre o ţintă din Oceanul Arctic. „Misiunile înscrise în programul manevrelor au fost îndeplinite în totalitate”, a precizat Kremlinul, potrivit Digi24.ro.
Rusia şi-a testat capacitatea de a lansa un atac nuclear masiv de represalii, a declarat ulterior Serghei Şoigu într-o intervenţie la televiziunea de stat, conform Reuters. Aceste exerciţii au avut loc în aceeaşi zi în care Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus) a adoptat proiectul de lege de revocare a ratificării Tratatului de interzicere totală a testelor nucleare (CTBT), în timp ce Rusia consideră că se află într-o confruntare existenţială cu Occidentul din cauza Ucrainei.
Rusia şi-a argumentat decizia prin necesitatea de a restabili paritatea nucleară cu Statele Unite, care nu au ratificat CTBT timp de 23 de ani.
Autorităţile ruse au subliniat că revocarea nu înseamnă că Kremlinul va relua testele nucleare, cel puţin pentru moment, întrucât „moratoriul rămâne” în vigoare. În acelaşi timp, ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov a declarat miercuri că Moscova a primit o propunere din partea Statelor Unite de reluare a dialogului privind stabilitatea strategică şi controlul armelor.
Dar, Moscova nu este pregătită să reia dialogul fără schimbări în „politica profund şi fundamental ostilă a SUA faţă de Rusia”, a explicat el. În februarie anul trecut, Rusia şi-a suspendat respectarea New Start, ultimul tratat de dezarmare nucleară rămas în vigoare între Rusia şi SUA.