Rusia anunță un nou triumf pe frontul din Ucraina. Trupele ucrainene, în retragere
Rusia a anunţat luni capturarea satului Lastocikin din estul Ucrainei, din care armata ucraineană a recunoscut că s-a retras, relatază Reuters.
Lastocikin se află la câţiva kilometri vest de Avdiivka, oraş pe care Rusia l-a cucerit la jumătatea lunii februarie, după luni de lupte crâncene.
Armata ucraineană a declarat că retragerea sa de aici îi va permite să stăvilească mai bine înaintarea ruşilor spre vest.
Trupele Kievului, probleme pe frontul de est
"Unităţi ale forţelor armate ucrainene s-au retras din satul Lastocikin pentru a organiza apărarea (...), pentru a împiedica inamicul să avanseze mai departe spre vest", a declarat purtătorul de cuvânt militar Dmitro Lîhovi pentru televiziunea ucraineană. O nouă linie defensivă va fi creată la câţiva kilometri vest de acest sat, a adăugat el.
Armata ucraineană se află în dificultate pe frontul de est, iar liderii săi, susţinuţi de preşedintele Volodimir Zelenski, se plâng de lipsa de arme şi muniţii pe care ţările occidentale care sprijină Ucraina împotriva Rusiei se străduiesc să le suplinească, potrivit News.ro.
Armata ucraineană a confirmat luni că s-a retras din micul sat Lastocikine, situat la circa 5 km nord-vest de oraşul Avdiivka (est) abandonat în urmă cu mai bine de o săptămână.
'Forţele armate ucrainene s-au retras din satul Lastocikine pentru a organiza apărarea (...) şi a împiedica inamicul să înainteze în direcţia vestică ', a declarat la televiziune Dmitro Lihovi, purtător de cuvânt al comandamentului operaţional ucrainean din zonă.
Lihovi a spus că o nouă linie defensivă va fi stabilită la câţiva kilometri vest de Lastocikine, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.