Rusia ar putea aproba un proiect de lege privind intervenţia militară în Ucraina
Rusia pregăteşte o intervenţie militară în Ucraina. Publicaţia Izvestia notează că senatorii ruşi elaborează un proiect de lege pentru introducerea unor trupe de menţinere a păcii în estul ţării vecine. Despre un astfel de scenariu a vorbit şi ambasadorul rus la ONU, Vitalii Ciurkin, în cadrul unei emisiuni televizate. Ucraina se teme însă că Rusia va declanşa cel de-al treilea război mondial.
Reprezentantul Moscovei la ONU s-a referit inclusiv la aplicarea rezoluţiei aprobate de Consiliul Federaţiei Ruse în luna martie privind folosirea forţei pe teritoriul Ucrainei.
"Dacă situaţia se va înrăutăţi în Ucraina, ne vom aduce aminte de hotărârea luată de Consiliul Federaţiei Ruse. Această posibilitate rămâne actuală, însă, desigur, nu ne-ar plăcea să o folosim", a declarat Vitalii Ciurkin.
Ministrul de Externe al Rusiei a avertizat, din nou, că autorităţile de la Kiev vor răspunde pentru acţiunile din estul ţării.
"169 de tancuri, 250 de blindate şi altă tehnică militară, aviaţia, toate au fost mobilizate într-un război împotriva poporului. Este o crimă sângeroasă, iar cei care au obligat armata să facă aşa ceva vor plăti. Sunt sigur, ei vor ajunge în faţa justiţiei", a spus Lavrov.
Totuşi, preşedintele Consiliului Federaţiei, Valentina Matvienko, a declarat că implicarea armatei ruse într-un conflict în Ucraina este inadmisibilă. De cealaltă parte, Ucraina a anunţat că trupele ruseşti sunt foarte aproape de graniţa de est a ţării. Potrivit ministrului Apărării de la Kiev, forţele ruse au desfăşurat aplicaţii militare la doar un kilometru depărtare de frontieră.
Reprezentantul Ucrainei în Consiliul de Securitate al ONU susţine că ruşii au mobilizat în regiune 200 de tancuri. Joi, Kievul i-a acordat Kremlinului 48 de ore pentru a oferi explicaţii în legătură cu această mobilizare. De asemenea, premierul ucrainean a declarat că o intervenţie a Rusiei va declanşa un război în întreaga Europă.
"Agresiunea militară a Rusiei pe teritoriul Ucrainei va provoca un conflict în Europa. Rusia vrea să înceapă cel de-al treilea război mondial", a afirmat Arseni Iaţeniuk.
Şi Statele Unite ridică tonul în discuţiile cu Rusia. Moscova mai are puţin timp la dispoziţie pentru detensionarea situaţiei în statul vecin. În caz contrar, Washingtonul este gata să înăsprească sancţiunile.
"Preşedintele Putin şi Rusia au de făcut o alegere. Dacă Rusia alege calea detensionării situaţiei, comunitatea internaţională va saluta acest lucru. În caz contrar, lumea va avea grijă ca Rusia să suporte costuri mai mari", a exclamat secretarul de stat al SUA, John Kerry.
Din cauza situaţiei tensionate între Moscova şi Kiev, agenţia Standard and Poors a micşorat ratingul de ţară al Rusiei de la triplu B la triplu B cu minus, cu perspectivă negativă.
Externe