Rusia continuă să acorde asistenţă umanitară şi financiară Transnistriei
Rusia continuă să acorde asistenţă umanitară şi financiară Transnistriei. Reprezentantul special al Kremlinului pentru Transnistria, Dmitrii Rogozin, a solicitat o extindere mai rapidă a relaţiilor dintre regiune şi Rusia.
Ajutorul rusesc acordat Transnistriei în perioada 2007-2010 a constituit 55,5 milioane de dolari. În vara anului 2010, Rusia a suspendat transferurile şi le-a reluat în 2011, relatează Kommersant. md. Rusia continuă să aloce Transnistriei zeci de milioane de dolari. Şi asta în timp ce datoria totală a regiunii din stânga Nistrului pentru gazul rusesc, cu tot cu penalităţi şi dobânzi, a depăşit suma de 3,5 miliarde de dolari.
Banii oferiţi de Federaţia Rusă sunt utilizaţi pentru suplimentarea pensiilor şi îmbunătăţirea alimentaţiei în şcoli şi instituţiile medicale, precum şi pentru susţinerea cursului rublei transnistrene.
În 1992 pe teritoriul Transnistriei a fost format un grup operaţional al trupelor ruseşti în baza infrastructurei Armatei a 14-a. Până la sfârşitul anului 2012, acest grup va fi înscris într-un spaţiu informaţional unic care este creat de către regiunea militară de vest a Forţelor Armate ale Rusiei, relatează Novîi Reghion. Rusia modernizarea cu regularitate parcul de automobile a acestor forţe armate.
Într-un interviu publicat de presa rusă, preşedintele Vladimir Putin a declarat că oamenii din Transnistria ar trebui să-şi creeze singuri propriul destin, iar Rusia va ţine cont de alegerea lor. Într-un discurs rostit anterior Dmitri Rogozin a cerut o extinderea mai rapidă a legăturilor dintre Transnistria şi Rusia.