Rusia critică preocuparea Misiunii OSCE de la Chişinău pentru politica internă a Moldovei
Rusia învinuieşte Misiunea OSCE de la Chişinău că a ignorat procesul reglementării conflictului transnistrean. În schimb, potrivit lui Anvar Azimov, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă OSCE, pe parcursul pregătirilor pentru referendumul din septembrie, Misiunea din Moldova a fost preocupată exclusiv de problemele politice interne şi lupta dintre partide.
Azimov a făcut aceste declaraţii în cadrul şedinţei Consiliului Permanent al OSCE, care a audiat raportul şefului Misiunii de la Chişinău, Philippe Remler. Reprezentantul Rusiei l-a acuzat pe Remler că foloseşte calificative care ar face dovada lipsei de imparţialitate la adresa celor două părţi în conflict - Chişinăul şi Tiraspolul.
În calitate de ţară garant şi mediator, Rusia porneşte de la permisa că "atingerea unei soluţii politice durabile, viabile şi echitabile a problemei transnistrene este, în primul rând, sarcina liderilor de la Chişinău şi Tiraspol", a mai spus Azimov. El şi-a exprimat, de asemenea, speranţa că Misiunea OSCE de la Chişinău va respecta neutralitatea în ceea ce priveşte pocesele politice interne din Moldova.