Rusia a anunţat luni expulzarea unui diplomat italian ca represalii la ''acţiuni neamicale şi nejustificate'' ale Romei, care a expulzat la finalul lunii martie doi funcţionari ruşi pentru un caz de spionaj, transmite Agerpres.Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe rus, ataşatul naval la ambasada Italiei la Moscova a fost declarat 'persona non grata' şi trebuie să părăsească teritoriul Federaţiei Ruse în termen de 24 de ore.
Această decizie a fost semnalată ambasadorului italian, convocat la MAE rus.
Diplomaţia italiană a reacţionat, declarând că decizia Rusiei de a expulza un diplomat italian aflat la post la Moscova este una neîntemeiată şi incorectă.
''Am aflat cu profund regret decizia Federaţiei Ruse de a expulza ataşatul naval adjunct. Considerăm această decizie drept fără fundament şi incorectă întrucât a fost luată ca represalii la o măsură legitimă a autorităţilor italiene în apărarea propriei lor securităţi'', indică un comunicat al Ministerului de Externe italian.