Rusia, înfuriată de noile sancţiuni impuse de marile puteri
Embed:
Noile sancţiuni impuse de marile puteri au înfuriat Rusia. Moscova a criticat în special Uniunea Europeană, care a inclus pe lista neagră încă 15 nume ale oficialilor ruşi, inclusiv pe vicepremierul Dmitri Kozak şi şeful statului major general, Valeri Gherasimov. Măsuri punitive suplimentare au anunţat inclusiv Statele Unite, Canada şi Japonia.
"Aceştia sunt oamenii responsabili de acţiunile comise împotriva integrităţii teritoriale, independenţii şi suveranităţii Ucrainei", a declarat purtătorul de cuvânt al şefiei diplomaţiei UE, Maja Kocijancic.
Washingtonul de-asemenea a impus măsuri îndreptate spre şapte oficiali de la Moscova şi 17 companii de stat. Printre persoanele vizate sunt Igor Secin, preşedintele Companiei "Rosneft", cel mai mare producător de petrol din Rusia, şeful administraţiei prezidenţiale, Veaceslav Volodin, şi vicepremierul Dmitri Kozak. Ei nu au dreptul să călătorească pe teritoriul american, iar conturile pe care le deţin în SUA au fost îngheţate. Totodată, au fost impuse restricţii şi pentru importurile ruseşti de material militar de înaltă tehnologie.
"Statele Unite au anunţat anterior că vor impune sancţiuni suplimentare dacă Rusia nu îşi va respecta angajamentele asumate la Geneva şi va refuza să detensioneze situaţia din Ucraina. Astfel, SUA au adoptat noi restricţii împotriva unor persoane şi companii din Rusia", a declarat purtătoarea de cuvânt al Departamentului american de Stat, Jen Psaki.
La rândul ei, Canada a completat lista sa neagră cu două companii din Rusia, dar şi cu numele a nouă oameni de afaceri şi oficiali, printre care deputaţii ruşi Vladimir Jirinovski şi Alexei Puşkov. Iar Japonia a suspendat temporar acordarea de vize pentru 23 de reprezentanţi ai structurilor oficiale de la Moscova.
Rusia a reacţionat dur la sancţiunile impuse de Vest, sugerând că Uniunii Europene ar trebui să-i fie ruşine pentru asta. De-asemenea, Moscova susţine că Bruxelles-ul urmează acţiunile întreprinse de SUA. Totodată, viceministrul rus de Externe, Serghei Rîbkov, a declarat că restricţiile impuse exporturilor americane de înaltă tehnologie în Rusia vor afecta companiile ruseşti din acest sector.