Rusia INTENSIFICĂ atacurile asupra rebelilor din Statul Islamic
Rusia a lansat, noaptea trecută, o serie de bombardamente asupra poziţiilor grupării Statul Islamic din Siria. Ministrul Apărării Serghei Șoigu a precizat că numărul avioanelor rusești care staţionează în această ţară a fost dublat până la 69.
Cu toate acestea, președintele de la Kremlin, Vladimir Putin, a cerut intensificarea atacurilor, deoarece, potrivit lui, acestea nu sunt de ajuns: "Operațiunile nu sunt suficiente pentru a curăța Siria de atacatori şi teroriști, dar și pentru a proteja Rusia de eventuale atacuri teroriste. Avem încă mult de lucru."
Rusia a utilizat şi rachete de croazieră, lansate de pe nave din Marea Caspică. Pe proiectile erau inscripţionate mesajele ''pentru Paris'' și ''pentru ai noștri''.
Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, în urma raidurilor de ieri asupra provinciei Deir Ezzor, au fost uciși cel puțin 36 de luptători. Autoritățile de la Moscova susțin că au distrus și infrastructura petrolieră din mai multe localități.