Rusia intenţionează să redeschidă instalaţiile militare din Cuba şi Vietnam
Rusia negociază pentru a redeschide instalaţiile militare din Cuba şi Vietnam. Un anunţ în acest sens a fost făcut de viceamiralul rus Viktor Cirkov, scrie RIA-Novosti, citat de mediafax.ro.
"Negocierile au început în urmă cu câţiva ani. Studiem problema înfiinţării unor puncte de susţinere materială şi tehnică în Cuba, Seychelles şi în Vietnam", a menţionat Cirkov.
Menţionăm că Rusia a anunţat în 2001 abandonarea bazei sale navale din golful Cam Ranh,din sudul Vietnamului, închiriat în virtutea acordului semnat în 1979 între Hanoi şi URSS. Rusia a anunţat şi retragerea din Cuba.Moscova a motivat pe atunci că deciziile au fost luate din cauza necesităţii de a-şi concentra eforturile pentru a contracara în special ameninţarea teroristă.
Rusia nu a păstrat, în afară de portul din Sebastopol, din Crimeea, din sudul Ucrainei, acolo unde este momentan flota din Marea Neagră, decât "un punct de realimentare şi asistenţă tehnică", în portul din Tartus, în Siria, utilizat de marina rusă încă din 1970.