Rusia îşi plânge morţii: 11 ani de la tragedia submarinului Kursk
Pe 12 august se împlinesc 11 ani de la catastrofa submarinului atomic rusesc Kursk din Marea Barenţ. Reamintim că atunci au murit toţi cei 118 membri ai echipajului. Astăzi în Rusia sunt organizate acţiuni de comemorare a victimelor.
Drapelele de pe nave sunt coborâte în bernă, iar în unităţile militare a fost păstrat un moment de reculegere în memoria celor 118 marinari. La monumentele victimelor au fost depuse coroane de flori, iar în biserici sunt oficiate servicii de pomenire.
Potrivit versiunii oficiale, tragedia submarinului Kursk s-a produs din cauza unei explozii la prora navei. În iulie 2002, dosarul penal privind naufragiul submarinului a fost clasat din lipsa elementelor constitutive ale crimei.
Între timp, expertul militar rus Aleksandr Golţ susţine că adevăraţii vinovaţi de tragedie au reuşit să evite pedeapsa. Printre aceştia sunt comandantul Flotei de Nord şi şeful Statului Major.