Rusia lansează manevre militare în inima Europei, drept răspuns la exerciţiile NATO
Rusia a demarat manevre militare în enclava europeană Kaliningrad "comparabile" cu cele pe care NATO le desfăşoară în apropierea frontierei sale cu ţările baltice, a anunţat Ministerul Apărării de la Moscova, scrie realitatea.net
"Numărul participanţilor la manevre în regiunea Kaliningrad, forţele şi mijloacele puse în funcţiune de Ministerul rus al Apărării sunt comparabile cu numărul persoanelor, armelor şi echipamentelor militare implicate în exerciţiile de la frontieră desfăşurate de ţările NATO", a anunţat ministerul rus într-un comunicat.
Aceste manevre ruseşti au loc "în acelaşi timp" cu exerciţiul naval multilateral "Baltops" şi cel terestru "Saber Strike", organizate în fiecare an din 2010 de către NATO în ţările baltice, a anunţat ministerul.
Kaliningrad este un oraş din Rusia total izolat de teritoriul rus, situat între Polonia şi Lituania.
În acest an, circa 4 700 de militari şi 800 de vehicule britanice, canadiene, americane, finlandeze sau poloneze participă la manevrele NATO, care implică zece ţări membre şi care au început luni în Letonia şi ar urma să se încheie la 20 iunie în Lituania vecină.
Iniţial fusese invitată şi Rusia să participe la aceste manevre, dar NATO a suspendat parteneriatul militar cu Moscova după alipirea Crimeei, în martie.
Luni seara, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a calificat drept "contraproductivă" expansiunea NATO către est şi consolidarea structurilor sale militare în apropierea frontierelor ruse.
Expansiunea Alianţei Nord-Atlantice "contrazice angajamentele pe care ţările membre NATO şi le-au luat în cadrul Organizaţiei pentru cooperare şi securitate în Europa (OSCE) şi al Actului fondator NATO-Rusia", a denunţat Lavrov. După alipirea de către Moscova a peninsulei ucrainene Crimeea, NATO şi-a consolidat efectivele militare în apropiere de frontiera dintre ţările baltice şi Rusia.
Cele trei foste republici sovietice - Lituania, Letonia şi Estonia - care au intrat în NATO în 2004, sunt îngrijorate de potenţialul militar tot mai mare al Rusiei la frontierele lor, criza ucraineană accentuând aceste temeri.
Externe
- DECIS! Ucraina va avea mai mulţi militari la graniţa cu Rusia şi la segmentul transnistrean al frontierei cu Moldova
- Rasmussen: NATO îşi va consolida capacităţile de apărare în Europa de Est, drept răspuns la acţiunile Rusiei în Ucraina
- Rusia se pregăteşte să riposteze MILITAR la consolidarea forţelor NATO în Europa de Est