Rusia nu are cui să-i încredinţeze paza depozitelor de muniţii din stânga Nistrului, declară Andrei Nesterenko
Rusia nu are cui să încredinţeze paza depozitelor de muniţii din regiunea transnistreană, susţine purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe rus, Andrei Nesterenko, ca răspuns la scrisoare preşedintelui interimar al Moldovei către NATO. Dacă demersul lui Mihai Ghimpu nu are legătură cu alegerile anticipate, atunci este un mesaj pentru forţele ruseşti de menţinere a păcii aflate în regiune, mai spune oficialul.
Nesterenko susţine că trupele de menţinere a păcii care se află în zona de securitate au drept scop asigurarea stabilităţii pe Nistru şi crearea condiţiilor pentru continuarea tratativelor privind soluţionarea conflictului. El mai spune că paza depozitului este o misiune militară nu mai puţin importantă pe care Rusia nu are cui să o încredinţeze.
În altă ordine de idei, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe insistă asupra păstrării formatului negocierilor. În instanţă finală, responsabilitatea revine în totalitate Chişinăului şi Tiraspolului, declară oficialul. Reprezentanţii Rusiei în cadrul negocierilor internaţionale le sunt întotdeauna la dispoziţie, iar Bruxellesul şi Viena ştiu acest lucru destul de bine, a concluzionat Andrei Nesterenko.
Pe 9 noiembrie, preşedintele interimar Mihai Ghimpu s-a adresat Secretarului General NATO, solicitând ajutor în vederea retragerii trupelor ruseşti de pe teritoriul Transnistriei.