Rusia reduce fluxul de gaze spre Germania la 20% din capacitatea Nord Stream
Compania rusă Gazprom a redus miercuri, "din motive tehnice", furnizarea de gaze către Germania la a cincea parte din capacitatea gazoductului Nord Stream, conform datelor publicate de operatorul infrastructurii pe pagina web, relatează agenţia EFE.
Reducerea fluxului de gaze a început la ora 9:00, ora Moscovei şi, conform companiei de gaze, volumul zilnic ce va fi furnizat prin Nord Stream va fi de 33 milioane metri cubi, scrie agerpres.
Anunţul Gazpromului a intervenit la câteva ore după ce Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov, dădea asigurări că Moscova este un furnizor „responsabil” de gaze, în pofida a ceea ce se spune la Bruxelles şi Washington.
Anunţul gigantului gazier rus Gazprom că îşi va reduce şi mai mult livrările către Europa în această săptămână este motivat politic, a reacţionat marţi comisarul european pentru energie, Kadri Simson, citată de Reuters și Digi24.
„Ştim că nu există niciun motiv tehnic pentru asta. Este un pas motivat politic şi trebuie să fim pregătiţi pentru astfel de situaţii. Anume din acest motiv, o reducere preventivă a cererii noastre de gaze este o strategie judicioasă”, a afirmat Simson la sosirea la reuniunea miniştrilor energiei din ţările UE la Bruxelles.
Ca răspuns, Uniunea Europeană a decis marți să reducă consumul de gaze naturale. În efortul de a spori securitatea aprovizionării cu energie a UE, statele membre au ajuns la un acord politic privind reducerea voluntară a cererii de gaze naturale cu 15% în această iarnă. De măsură vor fi scutite însă unele state, iar altele au obținut execepții.