Rusia salută apelurile la calm în contextul incidentului de la Vadul lui Vodă
Ministerul rus de Externe salută apelurile la calm ale autorităţilor din Republica Moldova şi a liderilor administraţiei de la Tiraspol în contextul incidentului de la Vadul lui Vodă. Despre aceasta se vorbeşte într-un comunicat postat pe pagina electronică a diplomaţiei de la Moscova.
Ministerul rus de Externe califică drept corectă abordarea echilibrată a situaţiei create la Vadul lui Vodă. Potrivit diplomaţiei ruse, atât în Republica Moldova, cât şi în afara ţării există forţe care, urmărindu-şi proriile interese politice, tensionează spiritele fără a lua în calcul consecinţele.
Imediat după producerea incidentului, ambasadorul Rusiei la Chişinău, Valeri Kuzmin, a declarat că regretă moartea tânărului de la Pârâta, dar a subliniat că trebuia să se ţină cont de faptul că acesta s-ar fi afla la volan în stare de ebrietate, fără permis de conducere, iar maşina ar fi furată.
Informaţiile au fost, însă, infirmate de Ministerul de Interne de la Chişinău. Iar şeful diplomaţiei moldovene, Iurie Leancă, a declarat că ambasadorul Rusiei şi-a permis să facă declaraţii sarcastice pe baza unor informaţii neverificate.
Poziţia ambasadorului rus a fost criticată dur şi de politicieni, iar liberalii au cerut rechemarea din funcţie a lui Kuzimin.