Rusia se opune prezenţei militare a SUA sau a NATO în țările vecine Afganistanului
Rusia consideră inacceptabilă prezenţa oricărei infrastructuri militare a NATO sau a Statelor Unite în ţările vecine cu Afganistanul, a declarat, joi, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la o conferinţă internaţională dedicată problemelor afgane.
Afganistanul se învecinează cu China, Pakistanul, Iranul şi cu fostele republici sovietice Turkmenistan, Tadjikistan şi Uzbekistan.
Lavrov a mai exprimat îngrijorarea Moscovei faţă de planurile Statului Islamic de a destabiliza Asia Centrală şi de a extinde instabilitatea până în Rusia. "Concentrarea de detaşamente ale Jamaat Ansarullah şi ale Mişcării Islamice din Uzbekistan în apropierea frontierelor afgano-tadjică şi afgano-uzbecă reprezintă un semnal îngrijorător", a avertizat şeful diplomaţiei ruse, în China, la evenimentul de la Tunxi, în provincia Anhui, notează agenţiile TASS şi RIA, citate de Reuters.
Ministrul de externe rus a anunţat că primul diplomat care reprezintă regimul talibanilor, ajuns la putere în Afganistan în august 2021, a fost acreditat şi şi-a început activitatea la Moscova de luna trecută.
El a mai arătat că relaţiile comerciale şi economice între Afganistan şi alte state din regiune sunt în creştere, ceea ce contribuie la o eventuală recunoaştere internaţională a noului guvern de la Kabul.
Anul trecut, o altă conferinţă internaţională dedicată Afganistanului a avut loc în Rusia, în încercarea de a realiza un acord de pace şi de a pune capăt luptelor între talibani şi guvernul afgan anterior. Deşi Moscova considera oficial că talibanii sunt o "organizaţie teroristă", reprezentanţii lor au fost primiţi de mai multe ori în Rusia pentru negocieri, potrivit Digi24.
Ulterior eforturilor de mediere ale Rusiei, SUA şi aliaţii acestora şi-au retras forţele militare din Afganistan, încheind un conflict vechi de 20 de ani după ce guvernul de la Kabul a căzut, iar talibanii au preluat puterea. În urma acestei schimbări de situaţie, Rusia a organizat manevre militare în Tadjikistan şi şi-a întărit cu echipamente baza militară din această ţară.