Rusia și Belarus vor organiza exerciții militare comune în februarie
Aleksandr Lukaşenko a declarat că Rusia şi Belarus vor desfăşura exerciţii militare comune în februarie, potrivit Reuters. „Sunt exerciții normale cu scopul de a stabili un plan clar în confruntarea cu aceste forțe: vestul (țările baltice și Polonia) și sudul (Ucraina)”, a spus Lukașenko.
Potrivit agenţiei naționale Belta, Lukaşenko i-ar fi transmis ministrului apărării belarus să pregătească exerciţiile comune cu Rusia.
„Intenţionăm să începem exerciţiile în februarie. Stabiliţi data exactă şi informaţi-ne, ca să nu fim acuzaţi că adunăm trupe din senin, ca şi cum ne-am pregăti de război”, i-a spus preşedintele belarus ministrului apărării, scrie Agerpres.
Lukașenko, care a format relații tot mai apropiate cu Kremlinul, în special, după ce Occidentul l-a repudiat pentru felul în care a gestionat protestele din 2020 și criza migranților care încearcă să pătrundă în Uniunea Europeană, a acuzat Ucraina că și-a trimis trupe la granița cu Belarusul.
Rusia, un aliat apropiat al Belarusului, a stârnit îngrijorarea Occidentului şi a Kievului prin trimiterea de forţe militare la graniţa cu Ucraina, existând temeri că ar pregăti o invazie în ţara vecină.
Moscova neagă acuzaţia că ar avea un plan de invazie a Ucrainei, dar se folosește de criza diplomatică pentru a obține garanții de securitate din partea Occidentului, inclusiv oprirea expansiunii NATO în estul Europei.