Rusia şi SUA vor începe, în ianuarie, prima rundă de negocieri pe problema conflictului din Ucraina
Rusia şi Statele Unite vor începe, în ianuarie, prima rundă de negocieri pe problema conflictului din Ucraina. Anunţul a fost făcut de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Oficialul a declarat că ţara sa nu îşi doreşte un război, dar Moscova îşi va asigura în mod ferm securitatea utilizând mijloacele pe care le consideram necesare.
"Am stabilit că la începutul anului să începem contactele bilaterale între negociatorii noștri și cei americani la prima rundă de discuții. Planificăm în viitorul apropiat, la fel, în luna ianuarie, să folosim platforma de negociere pentru a discuta al doilea document - proiectul de acord între Rusia și țările NATO", a menţionat Lavrov.
La începutul acestei săptămâni, administraţia Biden a anunţat, după o conversaţie între oficiali din SUA şi Rusia, că este pregătită să se implice în contacte diplomatice cu Moscova pentru ajungerea la noi acorduri de securitate, cerând însă garanţii reciproce. La rândul său, preşedintele rus, Vladimir Putin, a spus că ţara sa nu mai are unde să se retragă în confruntarea cu SUA și NATO și că va fi forțată să meargă pe un răspuns dur împotriva Occidentului, dacă acesta nu renunță la "atitudinea agresivă".
Ucraina și Occidentul acuză Rusia că are planuri de invazie și intenționează să lanseze un atac chiar luna viitoare. Kremlinul a declarat în repetate rânduri că acţiunile sale nu au ca scop ameninţarea nimănui şi acuză, dimpotrivă, Kievul de provocări.